În fiecare campanie electorală locală, promisiunile au fost multe și deloc mărunte. Mai mult, pentru o mai bună impresie, erau pregătite utilaje de lucru, oameni ai muncii, se arunca o roabă de pietriș, semn că lucrurile încep să se miște. Românul, sensibil din fire, a crezut fără să vadă. Și s-a lăsat pe mâna aleșilor. „I-am votat, ce era să fac, că doar ne-au promis că or face drumul. Da’ numa ne-au prostit. Eu de acuma nu mai cred în nici unul, că toți îs niște mincinoși”, povestește, plină de amărăciune tanti Maria. Are 78 de ani și ține singură toată gospodăria. Copiii mai mult o încurcă decât o ajută, dar nu o lasă sufletul să îi lase pe drumuri. Zilnic, fie că plouă și înoată în noroaie, fie că e vreme bună și se îneacă în nori de praf, tanti Maria merge cu lapte de vânzare la piața Hermes din cartierul Gheorgheni. Când se mai nimerește să o ia cineva cu mașina, îi rămâne recunoascătoare pentru tot restul vieții. „Mai demult, pe vremuri, era autobuz pe aici, dar l-au scos și pe ăla. Tot au promis că prelungesc linia lui 32, dar nu vor să își bage mașinile pe aici, să și le strice. Așa că tot pe jos vom umbla și de acum încolo”, mai spune femeia.
De ani buni, pierduți la număr, drumul ce leagă Colonia Borhanci de restul Clujului arată ca după bombardament. De multe ori, taximetriștii refuză să onoreze comenzile din zonă, iar localnicii sunt mai mult decât sătui de banii dați pe reparațiile mașinilor. Plătesc impozite la fel ca orice clujean dar nu beneficiază de mai nimic în schimbul acestor bani. Canalizarea lipsește cu desăvârșire, drumul este mai mult decât dezastruos. În schimb, promisiunile sunt la ordinea zilei. „Când ne-am mutat aici, în 2005, ne-am interesat la primărie în cât timp urmează să asfalteze drumul. Ne-au spus atunci că anul viitor. De atunci, ori de câte ori întreabă cineva, primește același răspuns. Anul viitor… Mi-e și frică să mai întreb…”, se destăinuie Dan, un alt locuitor din Colonia Borhanci. Oricum, un răspuns concret nu ar primi prea repede, atâta timp cât autoritățile aruncă pisica dintr-o ogradă în alta, mai-mai o pica undeva la mijloc. Departe de ei, eventual. Reprezentanții primăriei susțin că drumul se va face de-abia după ce va fi introdusă canalizarea. “Compania de Apă Someș este responsabilă de realizarea investiției de extindere a rețelei de apă-canal. Primaria va introduce strada în programele viitoare de modernizare, după finalizarea investițiilor la rețelele subterane. Periodic, se vor executa lucrări de întreținere”, a răspuns primarul Sorin Apostu sesizării venite din partea unui locuitor al Coloniei Borhanci. Pe de altă parte, cei de la Compania de Apă Someș spun că ar începe lucrările de canalizare și anul acesta, dar depinde și de primărie. “Nu se știe exact când vor începe lucrările. Intenția este anul acesta, însă depinde și de primărie”, a declarat Sebastian Lucaciu, de la Compania de Apă Someș. La mijloc, ca întotdeauna, marea prostime. Plătitoarea de oale sparte. Și cea pentru care gopile din drumul ce străbate Colonia Borhanci vor rămâne destulă vreme în peisaj pentru a le aminti că promisiunile sunt făcute pentru a fi încălcate. Chiar și de către aleșii poporului. Sau, mai ales, de către ei.

Copiii din satul Răchițele – satul natal al actualului prim ministru și fost primar de Cluj, pentru cine mai avea vreo nedumerire – vor avea, nici mai mult nici mai puțin, decât o mirobolantă sală de sport. În valoare de fix 2,4 milioane de lei! Cât se poate de noi. Și asta nu peste vreo 4-5 ani, când ne-om urni și noi să ieșim din criză. Ci acuma, degrabă. Ceea ce, trebuie spus, nu poate decât să ne binedispună. Copilașii aceia, de la munte (aer curat, peisaj de vis), trebuie să alerge mai mult. Dacă se poate, pe lângă școală, având în vedere că dascălilor urmează să li se taie un sfert din salariu. Apoi, micuții trebuie să se mențină sănătoși. Luând în considerare că medicii rămân fără 25 la sută din leafă. Nu în ultimul rând, “viitorul de aur” al țării trebuie să-și formeze o condiție fizică de invidiat. În condițiile în care pensiile vor fi reduse cu 15 la sută iar drumul până la Cluj-Napoca (acolo unde, deocamdată, sunt mai multe universități decât la Răchițele) e destul de greu de bătut… per pedes.
Desigur, sala de sport de la Răchițele era taman ce-i lipsea infrastructurii. Mai mult sau mai puțin locale. Iar nouă, tuturor, mintea cea de pe urmă. Pentru a putea pătrunde chintesența unei vieți atât de… portocalii!

Blonda de la Cotroceni (Elena Udrea, pentru cine nu-i atent) are rarul har de a ne înveseli peste măsură taman când avem mai mare nevoie. Femeia a stat drept și a judecat periculos de strâmb, după care ne-a luminat cu vorbele-i pline de înțelepciune: „România are potențial pentru turismul de aventură”. Nu știu cum se face de le nimerește așa de bine (probabil de la culoarea podoabei capilare i se trage) dar trebuie să recunoaștem că Nuți are aplomb. Cum nu se poate mai adevărat, în țara asta e o adevărată aventură să faci turism. Îți crește adrenalina la maxim când te ambiționezi să traversezi țara pe minunatele artere de circulație, în timp ce printre gropi și blocaje rutiere îți stârnesc admirația căruțe, turme de oi, biciliști ori personaje turmentate. Când serviciile sunt pe măsura celor care le practică și îți dai seama că ospitalitatea românească se reduce la o simplă, dar periculoasă, asociere de cuvinte. Sau când, plin de speranță, încerci să răzbați dincolo de „râul poluat și ramul defrișat” pentru ca într-un final să realizezi că ai ajuns în „no man’s land”. E adevărat, țara asta are un potențial fantastic. Pentru un turism… ca o aventură!

Autorităţile vor putea verifica dacă beneficiarii de concedii medicale trataţi în regim ambulator se află la domiciliile lor şi necesită cu adevărat îngrijiri medicale, potrivit unei ordonanţe de urgenţă adoptată de Guvern. Autor? Attila. Cseke Attila. Ingeniosul ministru al sănătăţii care a găsit soluţia “ideală” pentru a aduna bani la buget. Sună a arest la domiciliu. Ori hărţuire a bolnavilor. Ori toate la un loc. Desigur, se ştie că unii şi alţii îşi iau concediu medical pentru a-şi ara în bătătură (nu în cea de la picior!). Desigur, nu trăim într-o societate perfectă. Dar generalizările ne pot face mai mult rău decât bine. Atâta timp cât nu se analizează costurile şi beneficiile aplicării unei măsuri de acest fel. Atâta timp cât luând dintr-o parte şi punând în alta (cu cât se “economiseşte” tăind concedii medicale, cu atât se cheltuie angajând “potere” care să “verifice” dacă oamenii sunt pe moarte ori ba) problemele din sistemul medical nu se “vindecă”. Iar pe Atttila, Cseke Attila, ar trebui poate să îl preocupe mai mult cum să îi păstreze pe medici în sistem (înainte de a ne trezi că nu mai are cine să semneze concedii medicale) decât cum să alerge după bolnavi. Mai mult sau mai puţin închipuiţi.

Probabil sătui să se judece cu cei vii, reprezentanţii Spitalului din Craiova au intentat proces unui… mort. Stupid, dar totuşi real. La fel de real ca şi mortul chemat în instanţă.
Potrivit realitatea.net, spitalul cu pricina a dat în judecată o femeie decedată de trei ani, solicitându-i să achite costul unei internări din 2007. Maria Mora a primit îngrijiri medicale în anul 2007, după ce a fost bătută de un vecin, iar taxele de spitalizare aferente nu au fost plătite. La câteva luni de la incident, în același an, femeia a murit. Datoria acesteia a ajuns la departamentul juridic al spitalului doi ani mai târziu, în 2009, atunci când s-a şi deschis acţiune în instanţă împotriva ei.
Cât despre faptul că persoana reclamată e… moartă, pare a interesa prea puţin pe cineva. Sau chiar deloc. “Faptul că respectivul pacient decedează nu este un impediment în calea introducerii plângerii împotriva celui care are o datorie către spital. Oficiul juridic al spitalului respectiv nu este obligat, legal, să cunoască starea de viaţă sau de moarte pe care o are pacientul respectiv” susţin reprezentanţii centrului medical. Să mori, nu alta! Desigur, nu reprezintă un “impediment” faptul că omul suflă ori ba! Nu are decât să plătească oalele sparte. Atâta timp cât moartea nu este un motiv destul de serios pentru a “răsufla” ușurat că a scăpat pe veci de datorii!
Aşteptăm cu interes ca pârâtul cu pricina să facă şi… recurs. La nebunie, desigur!

Înmărmuriţi de groază, polonezii aşteaptă să le fie trimişi acasă, adunaţi bucată cu bucată, morţii teribilului accident aviatic petrecut sâmbăta trecută în Rusia. Atunci când din avionul prezidenţial Tupolev-154M, ca şi din cei 96 de oameni aflaţi la bordul acestuia, a rămas doar “vânare de vânt”. La fel de înmărmurită, o lume întreagă află detalii năucitoare ale ultimelor clipe… înainte de “clipa finală”. Potrivit hotnews.ro, controlorul de trafic, Pavel Plusnin, ultimul care a vorbit cu echipajul avionului în care se afla preşedintele polonez, a declarat pentru un portal de ştiri de la Moscova, citat de The Guardian, că a avut dificultăţi în a se înţelege cu piloţii, de care s-a plâns că vorbeau “prost ruseşte”! Desigur, ca întotdeauna, şi ca peste tot în lumea asta, că doar oameni suntem cu toţii, principalul vinovat şi cel care musai trebuie tras la răspundere este nimeni altul decât… mortul. Care nu a avut bunul simţ să vorbească limba rusă. “Bine”. În condiţiile în care urma să aterizeze pe un aeroport militar, şi nu pe un aeroport civil. Pentru că, se spune, controlorii de trafic de pe un aeroport militar nu au obligaţia, precum cei de pe un aeroport civil, să converseze în limba engleză. Nici chiar, sau cu atît mai mult cu cît este vorba de o aeronavă oficială, a unui demnitar de stat, primită într-o ţară străină “la vorbă şi la port”! Despre “ospitalitatea” rusească, numai de bine. La fel ca despre morţi…

…cu iz românesc.
Atât de bine s-au integrat nemţii de la E.On Gaz România în spaţiul mioritic încât au început să îi întreacă pe autohtoni la tehnicile de manipulare în masă (a se citi şantaj ordinar). Prin urmare, vestita companie sugerează, mai mult sau mai puţin finuţ, că dacă ANRE (Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei, pentru cei care nu au chef de acronime) nu catadicseşte să majoreze tarifele la gaze şi energie electrică, nu îi rămâne altceva de făcut decât să lase pe drumuri 1.700 de oameni: „E.ON România ar putea renunţa în acest an la aproximativ 1.700 de angajaţi, dacă ANRE nu va accepta creşterea tarifelor la gaze şi energia electrică”, ar fi spus Frank Hajdinjak, directorul general al subsidiarei din România a grupului german de utilităţi E.ON, citat de Mediafax. Iar blestemele grupate ale celor disponibilizaţi (că tot e „în cărţi” vrăjitoria) vor apăsa greu pe sufletele nemiloase ale nababilor români. Restul populaţiei, până la 22 de milioane de locuitori, desigur. Cei care se opintesc, de la o vreme încoace, să se pună de-a curmezişul în a stăvili şuvoaiele de lapte şi miere ce le inundă palatele! Şi care nu vor, nici în ruptul capului, să renunţe la luxuriantele concedii în mirabolantele hoteluri din Dubai, în favoarea amărâţilor de la E.ON.. Companie care, se pare, a uitat bunele obiceiuri nemţeşti, adoptând, plină de „aere”, apucături balcanice. De toată jena…

Dintre cele 17 sporuri care urmează să fie tăiate anul acesta de pe statul de plată al bugetarilor – suplimentul postului, suplimentul treptei de salarizare, sporul de stabilitate, spor de suprasolicitare neuropsihică, spor de stress, spor de dispozitiv, spor de prevenţie, spor de importanţă, spor pentru importanţa naţională a muncii, plata orelor suplimentare (se compensează cu timp liber), premiul de 2%, sporul de bibliotecă, sporul de ecran/calculator (se introduce în sporul pentru condiţii vătămătoare), spor de doctorat, spor de zâmbet, spor de ţinută, spor de acomodare la întoarcerea din concediu – ultimul, dar nu şi cel de pe urmă, pare a fi cel mai halucinant.
Desigur, numai un român putea să pretindă “despăgubiri” pentru “favorul” de a se întoarce din concediu. Iar un mic “imbold” financiar, pe lângă salar, pentru a binevoi să se reacomodeze cu statutul de angajat la stat, devine cum nu se poate mai firesc într-o ţară în care, în ultimii ani, lumea trăieşte, mai mult, de pe urma sporurilor de genul celor enumerate mai sus decât de pe urma muncii efective. De altfel, între sesiunile de shopping (pentru a se încadra la categoria “spor de ţinută”, desigur) şi cele de exersare a mimicii faciale (un exerciţiu util pentru obţinerea “sporului de zâmbet”) românul este prea bulversat pentru a-şi mai aduce aminte, cu certitudine, care este natura muncii pe care o prestează. Cu spor!

Rebrănduit, amânat, întors pe toate feţele, programul Rabla a ţinut exact… două zile. Nici măcar trei, cât să putem vorbi despre o minune! Azi dimineaţă, clujenii care şi-au făcut un ultim curaj pentru a-şi urni bătrâna doamnă, veşnica Dacia, pentru marea despărţire, au avut o surpriză… marcă autohtonă. Porţile Remat-ului erau închise în timp ce zeci de maşini aşteptau ruginite, la coadă, să fie schimbate pe voucherele minune. În rest, o lipsă de activitate suspectă. Nici ţipenie de om, cu atât mai puţin vreun anunţ care să lumineze minţile muritorilor. A fost nevoie de abilităţi detectiviste pentru a afla că, de fapt, de joia trecută, când a demarat programul, au fost primite doar 100 de vouchere (tichete valorice). Topite, desigur, cât ai zice rablă. Cât despre reluarea procesului de casare a maşinilor mai vechi de 10 ani… probabil doar cei loviţi de flacăra violetă ar putea să dezlege un astfel de mister.

După ce a găsit soluţii pentru medicii şi profesorii care mureau de dor să profeseze la ţară (asta în timp ce apartamentu’ de servici, confort sporit, stătea în calea fericirii lor), blondei de la Cotroceni i-a mai trăznit una prin căpşorul decorativ. Prin urmare, ministerul pe care cu patimă-l conduce, cel al Dezvoltării Regionale şi Turismului pentru cei care au un lapsus, a anunţat licitaţie pentru realizarea de indicatoare turistice. Pe bani frumoşi, desigur. Asta după ce anul trecut a mai fost făcută o mişcare similară de către “organul” în drept. Sigur, semnalizarea obiectivelor turistice se impune, cu necesitate, într-o ţară ce se pretinde a fi civilizată. La fel de adevărat, obiective turistice există cu nemiluita în România, multe dintre ele pierdute undeva în decor, cvasinecunoscute ori ignorate cu bună ştiinţă.
Madam Nuţi uită, totuşi, un aspect important. Vital. Gropile din ceea ce pompos numim şosele nu se pot astupa doar cu balegă provenită de la mândreţe de mârţoage autohtone. Oricât ne-am strădui să ne plimbăm cu căruţa, la îndemnul aceleiaşi cucoane blonde (”turismul de caravană”, pentru cei care stau mai prost cu materia cenuşie şi uită de la un an la altul). Iar până la a avea ce să “semnalizăm”, trebuie mai întâi să ne gândim cum să facem să ajungem, civilizat, în respectivele zone de interes. Fără a face din asta o aventură. Fie ea şi “indicată”. “Turistic”, desigur.