Archive for septembrie, 2010

Ursus Cluj Fest

miercuri,29 septembrie, 2010

Cele mai bune formații de rock și hip-hop din România participă în acest weekend (2-3 octombrie, începând cu ora 17) la Ursus Cluj Fest, eveniment găzduit de Polus Center. Holograf și Cargo se numără printre trupele ce vor urca pe scenă sâmbătă, 2 octombrie, în timp ce Iris, Puya, sunt așteptați să susțină concerte duminică, 3 octombrie. Bitza, Grasu XXL, Paraziții, Zdob și Zdub, Șuie Paparude, Vița de Vie, Zob întregesc lista artiștilor ce și-au anunțat participarea la festivalul Ursus. Intrarea este liberă.

Student în România

marți,28 septembrie, 2010

Taxele “ascunse” ale educației, valoarea bursei sociale, neregulile din căminele și cantinele studențești precum și natura defectuoasă a serviciilor de orientare și consiliere în carieră sunt doar câteva dintre minusurile învățământului universitar, în viziunea studenților români.
La începutul anului universitar 2010-2011, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) a realizat, prin intermediul organizațiilor membre, un studiu în 16 centre universitare privind statutul social al studentului din această țară. Potrivit acestui studiu, taxele “ascunse” ale educației sărăcesc studenții, în condițiile în care în majoritatea universităților din țară se percep o serie de taxe, în plus față de taxa de studiu sau de subvenția de la buget: înmatriculare, transferuri, măriri de note, eliberare de diplome, supliment la diplome, adeverințe, programe analitice, permis bibliotecă, acces la baze sportive, consiliere în carieră etc. O altă nemulțumire rezidă în faptul că studentul cu probleme sociale trebuie să trăiască cu 6 lei pe zi. Conform legii, bursa socială trebuie să acopere cel puţin masa şi cazarea unui student, ori, în România, bursa socială medie are valoarea de 200 lei. În ceea ce privesc căminele și cantinele, sunt semnalate și la acest capitol o serie de nereguli: perceperea fondului de rulment în cămine, utilizarea cantinelor pe post de săli de nunţi şi botezuri, taxele care nu reflectă costurile implicate de administrarea căminelor, lipsa de transparenţă în gestionarea veniturilor provenite din taxele de cămine, studenţi căminişti obligaţi să ia masa la cantina universităţii. Cât despre orientarea în carieră, studenții români consideră că aceasta există doar la nivel declarativ, în acte, nefiind funcțională în multe dintre universități.
Prin urmare, ANOSR va prezenta astăzi, la ora 13, la întîlnirea oficială cu reprezentanții MECTS, un set de soluții pentru îmbunătățirea vieții studenților: încurajarea universităților de a-și mări veniturile proprii prin contracte și proiecte de cercetare, parteneriate cu mediul privat, proiecte europene, donații și alte metode care nu afectează integritatea academică și adevaratele obiective ale universității, legiferarea faptului că documentele oficiale și cele care atestă statutul de student se eliberează în mod gratuit de către universități, reformarea sistemului de burse sociale astfel încât să genereze efectele reale dorite (împreună cu excluderea criteriilor academice) şi posibilitatea de cumulare a burselor sociale cu celelalte tipuri de burse (studiu, merit, excelenţă etc.), legiferarea ca veniturile provenite din taxele pentru cămine – cantine studențești să fie utilizate numai în îmbunătățirea serviciilor acestora, îmbunătățirea de către universităţi a serviciilor de orientare și consiliere în carieră precum și crearea unui mecanism la nivel național care să sesizeze abuzurile și încălcările legii și care să genereze sancțiuni. ”Accesul şi echitatea în învăţământul superior implică îmbunătățirea mediului de studiu pentru studenţi, eliminarea tuturor barierelor și crearea condițiilor economice potrivite pentru ca toţi studenții să aibă posibilitatea de a beneficia de oportunitățile de studiu la toate nivelurile”, se arată într-un comunicat de presă al ANOSR.

Cinema 7D la Iulius Mall Cluj

marți,28 septembrie, 2010

Primul cinema 7D din Cluj-Napoca funcționează începând cu această lună la Iulius Mall. Vi se promit senzații tari și adrenalină datorate efectelor speciale, create cu ajutorul ochelarilor tridimensionali, a scaunelor mișcătoare, a vibrațiilor, jeturilor de apă și vânt. Prețul unui bilet la un film 7D variază între 15 lei (film scurt) și 20 de lei (film lung) în timpul săptămânii ași ajunge la 20 de lei, respectiv 25 de lei, în weekend (sâmbăta și duminica). Elevii și studenții beneficiază de reduceri.

Între 9 și 17 lei, prețul unui bilet la bazinul de înot al Politehnicii clujene

joi,23 septembrie, 2010

Complexul Sportiv de Nataţie “Politehnica” din cadrul Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN) a redeschis accesul la bazinul acoperit de înot de lângă Sala Sporturilor “Horia Demian”, potrivit lui Daniel Sîrb, reprezentant Compartimentul de presă şi relaţii publice UTCN. Până la data de 1 octombrie a.c. orarul de funcţionare al bazinului de înot este următorul: de luni până vineri, între orele 6 – 16, accesul este admis publicului (dar și pentru cursuri de iniţiere în înot şi ore didactice cu studenţii); între orele 16 – 18, este rezervat pentru înot de performanţă, polo, iniţiere în înot; între orele 18 – 22, accesul este admis publicului ( și pentru cursuri de iniţiere în înot, iniţiere în înot în bazinul mic); între orele 22 – 23, polo Clubul Sportiv “Politehnica”. Sâmbătă şi duminică, accesul publicului la bazinul de înot se face între orele 7 și 19.
Potrivit sursei citate, de la data de 1 octombrie 2010, programul de funcţionare al bazinului acoperit din cadrul Complexului de Nataţie “Politehinca” se modifică. Astfel, de luni până vineri, între orele 6 – 14, accesul este admis publicului (precum şi cursuri de iniţiere în înot în bazinul mic şi ore didactice cu studenţii); între orele 14 – 16, înot de performanţă, polo, iniţiere în înot în bazinul mic; între orele 16 – 21, accesul este admis publicului ( şi pentru cursuri de iniţiere în înot în bazinul mic) iar între orele 21 – 22, polo Clubul Sportiv “Politehnica”, cursuri de iniţiere în înot în bazinul mic. Sâmbăta, accesul publicului este admis între orele 7 – 19, iar duminica între orele 7 și 17.
Un bilet de intrare pentru adulţi costă 17 lei, pentru copii, elevi și studenţi externi 12 lei, iar pentru studenţii UTCN, angajaţii, pensionarii UTCN şi a membrilor familiilor acestora tariful este de 9 lei. Un abonament lunar pentru adulţi costă 200 de lei, iar pentru un an 2.000 de lei, în timp ce pentru copii, elevi şi studenţi externi abonamentul lunar este de 170 de lei, iar cel pentru studenţii UTCN este de 100 de lei. Un abonament lunar cu 7 intrări la alegere costă 70 de lei, un abonament lunar pentru un însoţitor copii este de 170 de lei;
un abonament lunar pentru un părinte, cu un copil, asistat de antrenor specializat este de 80 de lei; un abonament lunar pentru centre de iniţiere înot cu 10 şedinţe a câte o oră, pentru o persoană, este de 160 de lei; înscrieri cu clasa/grădiniţa, un abonament lunar costă 160 de lei; închirierea unui culoar de bazin pentru o oră costă 210 lei. Închirierea bazinului descoperit pentru diferite activităţi este valabilă între orele 22 şi 24, cu un tarif de 250 de lei pentru oră.
Accesul la sala multifuncţională (fitness) pentru studenţii şi angajaţii UTCN este de 50 de lei pentru o oră, în timp ce pentru public este de 100 de lei pentru o oră.

Deschiderea anului academic 2010-2011, în universitățile clujene

marți,21 septembrie, 2010

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) deschide cursurile noului an academic luni, 27 septembrie a.c. În aceeași zi are loc deschiderea anului universitar 2010-2011 la Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) precum și la Academia de Muzică „Gheorghe Dima”. Universitatea de Artă și Design (UAD) Cluj-Napoca anunță deschiderea anului universitar în data de 1 octombrie a.c., în timp ce la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” și la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară cursurile încep în data de 4 octombrie a.c.

Oferte la ski pentru vacanța de iarnă

vineri,10 septembrie, 2010

Nu bine s-a răcit apa în mare, că agențiile de turism s-au grăbit să iasă pe piață cu oferte la ski pentru vacanța de iarnă. Eximtur a pregătit oferte generoase pentru cei interesați de pârtiile de ski din Austria, Elveția, Franța, Italia, Slovacia și Slovenia. În Austria, prețurile la cazare încep de la 46 de euro (apartament pentru 3 persoane, pe noapte) în Kaprun, și ajung până la 84 de euro, în Semmering, la hotel de 4 stele (oferta, pentru o persoană, pe noapte, în cameră dublă, include și demipensiune). Pentru Elveția, oferta agenției de turism Eximtur începe de la 64 de euro, pe noapte, apartament pentru două persoane, în localitatea Tasch și ajunge la 105 euro pe noapte, pentru o persoană, în cameră dublă, cu demipensiune inclusă, la Davos. În Franța, prețurile pornesc de la 111 euro, pe noapte, apartament pentru 4 persoane, în stațiunea Val Thorens. Pentru cei care aleg să-și petreacă vacanța de iarnă în Slovacia, trebuie spus că ofertele de cazare încep de la 26 de euro/persoană/noapte, cu mic dejun inclus, în Strbske Pleso , în hotel de 3 stele. Oferta completă se poate găsi pe site-ul agenției de turism, www.eximtur.ro, rezervări putând fi făcute și online, potrivit reprezentanților Eximtur.