Archive for 25 februarie, 2010

Muncind… cu spor

joi,25 februarie, 2010

Dintre cele 17 sporuri care urmează să fie tăiate anul acesta de pe statul de plată al bugetarilor – suplimentul postului, suplimentul treptei de salarizare, sporul de stabilitate, spor de suprasolicitare neuropsihică, spor de stress, spor de dispozitiv, spor de prevenţie, spor de importanţă, spor pentru importanţa naţională a muncii, plata orelor suplimentare (se compensează cu timp liber), premiul de 2%, sporul de bibliotecă, sporul de ecran/calculator (se introduce în sporul pentru condiţii vătămătoare), spor de doctorat, spor de zâmbet, spor de ţinută, spor de acomodare la întoarcerea din concediu – ultimul, dar nu şi cel de pe urmă, pare a fi cel mai halucinant.
Desigur, numai un român putea să pretindă “despăgubiri” pentru “favorul” de a se întoarce din concediu. Iar un mic “imbold” financiar, pe lângă salar, pentru a binevoi să se reacomodeze cu statutul de angajat la stat, devine cum nu se poate mai firesc într-o ţară în care, în ultimii ani, lumea trăieşte, mai mult, de pe urma sporurilor de genul celor enumerate mai sus decât de pe urma muncii efective. De altfel, între sesiunile de shopping (pentru a se încadra la categoria “spor de ţinută”, desigur) şi cele de exersare a mimicii faciale (un exerciţiu util pentru obţinerea “sporului de zâmbet”) românul este prea bulversat pentru a-şi mai aduce aminte, cu certitudine, care este natura muncii pe care o prestează. Cu spor!