Un student român cheltuie în medie 1400 de lei pe lună pentru a se întreține pe perioada școlii, arată un studiu realizat de către Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR). Studiul, desfăşurat în 19 universităţi din țară în perioada 7- 20 septembrie a.c. aduce în discuţie probleme legate de cazare,  masă precum şi alte cheltuieli necesare unui tânăr. Cheltuielile au fost calculate pentru o lună, iar rezultatele chestionarului au arătat că un student român are nevoie, în medie, de 1400 de lei pe lună pentru a se întreține pe perioada studiilor, sumă ce reprezintă: costul de cazare, mâncare, transport, igienă personală, cheltuieli necesare procesului de învățare și bani de buzunar.

Se pare că cea mai spinoasă problemă a unui student rămâne cazarea, numărul locurilor din cămine neacoperind, de cele mai multe ori, cererea. Astfel, majoritatea universităţilor din România nu reusesc să-şi cazeze nici măcar studenţii bugetari care, conform legislaţiei din vigoare, ar trebui să primească  un loc în căminele studenţeşti.

Un alt aspect important îl reprezintă condiţiile inadecvate oferite celor puţin norocoşi care reușesc să prindă un loc la cămin. În majoritatea centrelor universitare din ţară, cele mai multe cămine au camere  de 2-6 persoane, locaţia grupului sanitar fiind la comun, pe palier. În urma chestionarului a reieșit faptul că există şi cămine  cu camere de 9 persoane (Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava).

În problemele legate de costurile cazării în cămine s-au observat diferenţe semnificative de la un centru universitar la altul. Dacă în căminele Universităţii de Medicină şi Farmacie Iuliu Haţieganu din Cluj-Napoca, pentru o cameră cu grup sanitar inclus se plăteşte 105 lei, în Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi pentru aceleaşi condiţii prețul poate ajunge la 260 lei lunar. Preţul unui loc în cămin variază intre 50 şi 260 lei pe lună, în funcţie de condiţiile de cazare (număr de locuri în cameră, locaţia grupului sanitar, conexiune la internet, cablu TV, gradul de renovare).

În ceea ce privesc cantinele studențești, există universități precum Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgul Mureș, Universitatea de Vest Timișoara, Universitatea din Craiova cărora astfel de utilități le lipsesc cu desăvârșire.

ANOSR consideră  că universitățile din România trebuie să facă tot posibilul să îmbunătățească considerabil numărul de locuri din cămine și condițiile din acestea, iar acolo unde este cazul să pună la dispoziție o cantină. “Totodată, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării ar trebui să îşi îndeplinească obiectivele de accesibilitate a tuturor categoriilor sociale la învăţământul superior, acestea să fie vizibile la nivel naţional  şi să se asigure condiţii decente pentru studenți, în situaţia în care la ora actuală în România  mulţi studenţi renunţă la studii datorită incapacităţii de a face o facultate şi a lucra în acelaşi timp pentru a plăti o chirie de câteva sute de euro lunar”, au precizat surse din cadrul ANOSR.

Clujul va găzdui în perioada 10-18 octombrie a.c. prima ediție a Festivalului Internațional de Comedie, eveniment pe parcursul căruia vor fi oferite publicului aproximativ 70 de filme din 18 țări. Potrivit organizatorilor – Fundația pentru Promovarea Tinerelor Talente Artistice – pe lângă filmele înscrise în competițiile de lung metraj și în cele de scurt metraj, celelalte proiecții vor fi distribuite în următoarele secțiuni: Comedii – 25 de titluri din cele mai noi producții, Panorama Filmului Francez – 14 filme oferite de Centrul Cultural Francez, Focus Ungaria – 4 filme, Retro Romania – 9 comedii românești de arhivă, Medalion Jacques Tati – 4 filme oferite de Fundația Groupama. Cele aproximativ 200 de proiecții programate vor avea loc la cinematografele Republica, Victoria și Arta, precum și la Casa de Cultură a Studenților. Prețul unui bilet întreg va fi de 8 lei iar al unuia redus (pentru elevi, studenți și pensionari) va fi de 6 lei.

Marea

La 9 dimineața, plaja de la Paleokastritsa, destul de scurtă și acoperită cu pietre, este aproape pustie. Marea, incredibil de limpede și extrem de sărată, se dovedește a fi încă rece. În curând, își fac apariția primii turiști. Români. Apoi alții. De aceeași naționalitate. Între timp, discret, localnicii pregătesc “arsenalul” de distracție pentru ziua ce abia începe: hidrobiciclete, caiace, costume de scafandru pentru scuba diving, bărci cu motor. Pentru 100 de euro pe zi, îți dau pe mână o barcă motorizată, gata să te ducă, după ce înveți să o conduci, pe unele din plajele pustii. “Sandy beaches”, cum le numesc ei. De fapt, acoperite cu pietriș ceva mai mărunt. Chiar și așa, de o frumusețe aparte. Răsărite de sub stâncile albe, par a te aștepta doar pe tine. Pentru a-ți trage sufletul după emoțiile primei navigări cu barca. Purtată de curenții marini, ca o coajă de nucă, mult prea aproape de întinsele lanțuri stâncoase.
În nordul insulei, Sidari nu se aseamănă cu nimic din ce ai văzut până atunci. O plajă nu foarte întinsă, de nisip de astă dată, o mare mai puțin transparentă, îți aduce aminte de litoralul românesc. În apa puțin adâncă, gen Mamaia, pietrele lasă loc nisipului, asta explicând și culoarea mării din această parte a insulei. Pornit ca de nicăieri, vântul puternic, ce poartă în derivă obiecte lăsate nesupravegheate, golește în scurt timp plaja de turiști. Asta până a doua zi, când viața continuă după aceleași coordonate. Mereu ale unui nou început. Mereu ca un dar… divin.

(sfârșit)

Se spune că Paleokastritsa, pe coasta de est a insulei, oferă muritorilor de rând cea mai frumoasă priveliște din Corfu. Marea de culoare albastru-verzui, stâncile ce se opresc brusc în apă, plajele ascunse în golfuri, le descoperi treptat cu bucurie de copil. Așa cum îi descoperi pe greci, deschiși și liniștiți ca marea ce îi înconjoară. Aud că ești din România și într-un moment îți adresează câteva cuvinte în limba ta neaoșă. De obicei, cuvinte de mulțumire sau de salut, însoțite de zâmbete largi. Știu prea bine că trăiesc de pe urma ta, a turistului ce îi caută țara pe Internet, și asta li se pare suficient pentru a te trata cu respect. Iar întreprinzători cum se dovedesc a fi, nu se sfiesc să iasă în drum pentru a te trage de mânecă în localul lor, nici să-ți facă reduceri la shopping. Important e să pleci mulțumit de la ei, de altă reclamă nici nu au nevoie. Așa cum nici tu nu ai nevoie de prea multe pentru a le descoperi mâncărurile tradiționale – moussaka, gyros, souvlaki – servite de fiecare dată cu cartofi prăjiți. Brownies with chocolate and ice-cream, chiar dacă nu de tradiție greacă, este un desert delicios ce nu lipsește din nici un menu local. Cât despre berea grecească, “cunoscătorii” susțin că nu este desăvârșită, dar apoi descoperi vinul și parcă îți vine inima la loc. Așa cum descoperi bucuria de a te plimba pe străduțele înguste, ticsite de magazine cu suveniruri, de a admira Kerkyra de după zidurile îmbătrânite ale vechiului fort ce străjuiește intrarea în mare, de a savura o băutură rece într-o zi fierbinte de septembrie. Acolo, în Corfu, timpul pare a sta în loc și doar furtuna de vară târzie, cu interminabile fulgere ce răzbat de după perdeaua neagră de nori, pare a zădărnici, pentru o clipă, liniștea insulei.
(va urma)

Insula

Thessaloniki – Igoumenitsa este un drum pe care îl parcurgi în 4 ore.

Pe o autostradă nou-nouță, săpată în stâncă, la altitudini amețitoare, însoțind un peisaj de vis. Încerci să faci o comparație, dar îți dai seama că ideea devine penibiliă. Ți s-a tot spus la școală că ai o țară frumoasă. Despre hărnicia și seriozitatea conaționalilor nimeni nu a amintit nimic. Revii cu picioarele pe pământ. Și cu ochii pe localitățile ridicate în trepte, pe versanți, mici îngrămădiri de case albe, cochete, curate. Ca să admiri de mai aproape toate cele, GPS-ul te mai scoate o dată în decor. Un drum șerpuit de munte, care îți aduce aminte că ai mâncat prea mult de dimineață. “Autostrada asta e nouă, încă nu a fost cartografiată”, încerci să îi găsești o scuză “călăuzei”. Pe care o lași să se odihnească de cum te pune din nou pe calea cea dreaptă. Oricum, marcajele rutiere sunt mai mult decât suficiente pentru a ajunge la timp la destinație. La timp pentru a lua bac-ul spre insula Corfu.
De la Igoumenitsa la Kerkyra, sau Corfu Town, faci exact o oră și jumătate. În drum întâlnești câteva yacht-uri, o mică ambarcațiune de pe care un localnic pescuiește în ape limpezi, insule pustii. Apoi un vas de croazieră și din ce în ce mai multe ambarcațiuni, de toate felurile și dimensiunile. Semn că ai ajuns în port. O așezare cu străduțe înguste, construcții vechi și “taberne” noi. Un amalgam de turiști, mulți dintre ei români. Pornesc care încotro pe insulă, nu mai lungă de 50 de kilometri. Pornești și tu spre locul de cazare. Arvunit de pe Internet, cum e la modă în aste zile. Încerci o mare surpriză. Ți se spusese că trebuie să ajungi lângă o livadă de măslini. În jurul tău, oriunde întorci privirea, doar… livezi de măslini. În cele din urmă, după câteva învârteli pe străduțe înguste, întortocheate, ajungi cu bine la destinație. Cocoțată pe o colină, “căsuța” albă, tăcută, te așteaptă cu cheia în ușă. Și cu un bilețel de la Nikos, “the owner”, pe masa din bucătărie. Îți urează bun venit.

(va urma)

Drumul

Căruțe, biciclete, animale de mai mari ori de mai mici dimensiuni. Nici măcar nu contează. Drumurile din România, oriune te-ai întoarce, sunt toate la fel de haotice. Par a fi făcute pentru orice altceva, mai puțin pentru autoturisme. Încerci să nu te enervezi, doar pleci în vacanță. Iar vameșul de la Stamora-Moravița îți surâde binevoitor și-ți dorește drum bun. Știe el ceva…

Primele localități din Serbia par mai amărâte decât cele românești. Case sărăcăcioase, mașini vechi, antice și de demult. Ulițe înguste. Iar când „jipiesu” te bagă pe un drum forestier, „cel mai rapid” drum spre Grecia, îți vine dorul de vacile autohtone. Parcurgi 10 kilometri într-o oră, crengile copacilor ți se izbesc de mașină, te rogi să nu apară vreun alt vehicul prin zonă dar… cineva acolo sus te are trecut în Catastif. Taman un tractor lipsea pe cărăruia pe care aparatura de înaltă tehnologie ți-a proorocit-o. Cum-necum, ajungi, într-un final, pe autostradă. Te gândești că, probabil, viața ar fi mult prea simplă dacă nu am avea darul de a o complica mereu. Îl pomenești pe Badea Cârțan, dar nu apuci să filozofezi prea mult. La granița cu Macedonia, vameșul îți verifică actele, după care scoate capul pe fereastră și spune: “problem, problem”. Întrebi ce “problem”, deși știi deja. Te aștepți. Dar nu te aștepți să plătești 50 de euro pentru Cartea verde a mașinii, valabilă pe teritoriul Macedoniei 15 zile. Îți aduci aminte apoi, din nou, că nu e bine să-ți strici concediu. Încerci să uiți de asta admirând peisajul. Frumușică țară. Apoi intri pe ceea ce ei numesc autostradă. De fapt, o șosea nu foarte lată, cu sens unic, despărțită la mijloc de un șir de dealuri și munți. Nu zărești cealaltă parte a autostrăzii. Doar mâna care îți cere bani pentru că circuli pe acolo. 3 euro. Cam mult pentru un astfel de drum. Îți aduci aminte apoi că, înainte de a pleca din România, ai fost sfătuit, prietenește, să nu staționezi prin Macedonia. “Și așa, tranzitezi țara asta în două ore”. Socoteala de acasă nu prea se potrivește cu cea a macedonienilor. Un accident, mortal, te țintuiește locului mai bine de o oră. Undeva, în munți. Totuși, nu pățești nimic. Oricum, “haiducii” și-au făcut datoria mai devreme. La vamă. Iar granița cu Grecia nici nu e așa de departe. Ajungi în țara zeilor cu bine și te gândești că trebuie să înnoptezi undeva. Până în Corfu, destinația finală, mai e ceva drum de făcut, iar ceasul bate trecut de 10. Seara. De la 5.30 dimineața, din Cluj-Napoca, e deajuns.

Thessaloniki, al doilea oraș ca mărime din Grecia, pare un loc numai bun pentru a-ți odihni oasele amorțite. Dacă nu ai rata ieșirea de pe autostradă, ar putea părea și destul de aproape. Primul lucru care te izbește de cum cobori pe pământ grecesc e aerul umed și cald. Apoi, animația orașului. Nu în cele din urmă, prostituatele care te măsoară din cap până în picioare. Ți se șoptește că cea mai veche meserie din lume e legală în țara asta și că ai nimerit taman în… “cartierul roșu”. Asta explică multe priviri. Inclusiv a recepționerului cu alură de… “pește”. Ajungi, în cele din urmă, într-un cartier liniștit, găsești chiar un hotel drăguț iar la cât ești de obosit prețul camerei nu îți pare foarte exagerat. 60 de euro, cu mic dejun inclus. “Ofertă specială, numai pentru noaptea asta”. Surâzi binevoitor și odată ajuns în cameră te trântești frânt în pat. Nu înainte de a porni aerul condiționat. Asta, dacă vrei să și respiri în timp ce visezi la drumul de mâine.
(va urma)