Archive for iulie, 2009

Boc și… aromele

vineri,24 iulie, 2009

Aflat astăzi la Baia-Mare, premierul Emil Boc a declarat că va propune membrilor Cabinetului, asta incluzându-l și pe el, desigur, să ia salarii mai mici cu 20 la sută, în perioada august-decembrie 2009.
“Din august, miniştrii, inclusiv primul ministru, vor avea salarii mai mici cu 20 la sută, va fi o măsură voluntară. Am vorbit de reduceri salariale pentru miniştrii ca semn de restructurare, de raţionalizare a cheltuielilor bugetare. Măsura va fi aplicată din august până în decembrie şi va fi una voluntară, nu aprobată prin lege. Semnalul este unul important pentru că fiecare trebuie să înţeleagă că trebuie să continuăm în această direcţie”, a spus premierul, potrivit site-ului știri.rol.ro.
O declarație cu iz de electorală. Atât de grețoasă, încât nu o mai înghite nimeni. Probabil i-a stat în gât și premierului. Care ori s-a molipsit de la prietenii de alianță și a început să împroaște în stânga și dreapta cu măsuri populiste, în prag de alegeri, ori vrea cu tot dinadinsul să abată atenția de la pleiada de “comori” PDL-iste gen Ridzi, Plăcintă, Udrea și săcoiu de bani publici pe care cucoanele l-au făcut nevăzut. Oricare ar fi fost motivele lui Boculeț, lumea e prea lovită de caniculă pentru a mai reacționa pozitiv la declarații cu aromă de gogoașă. Ori poate de plăcintă, că tot e în „cărți”?

Sindicatele din învățământ, supărate pe Băsescu

joi,23 iulie, 2009

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (F.S.L.I.) este nemulțumită de modul în care președintele țării, Traian Băsescu, înțelege să raporteze starea învățământului românesc, fie el de stat ori privat, la sindicatele de resort. “După ce le-a acuzat că sunt o frână în calea reformei, iată că, într-o declaraţie recentă, halucinantă, făcută pe marginea scandalului declanşat la Universitatea „Spiru Haret”, Traian Băsescu vituperează din nou sindicatele din educaţie, afirmând că „acestea în tandem cu Ministerul Educaţiei blochează modernizarea sistemului de învăţământ”. Inconsecvenţa şi duplicitatea manifestate de Şeful Statului sunt evidente. Pe de o parte, afirmă ca şcoala românească „scoate tâmpiţi”, iar pe de altă parte, nu-i convine dacă se încearcă să se facă ordine în învăţământul superior, începând cu cel privat, spunând că „cei de la stat, care au pâinea şi cuţitul, vor să diminueze învăţământul privat”. Preşedintele României trebuie să se hotărască: ori vrea creşterea calităţii în învăţământul românesc, ori vrea voturi!”, a transmis, într-un comunicat de presă, Aurel Cornea, președintele F.S.L.I.. Potrivit acestuia, F.S.L.I. susține fără rezerve reformarea sistemului de învățământ centrată pe creșterea calității actului educațional dar, în același timp, consideră că este inadmisibil ca preşedintele României să încerce să utilizeze sindicatele din învăţământ, şi implicit cadrele didactice, ca masă de manevră în jocurile politice pe care le iniţiază în contextul evenimentelor electorale din toamna acestui an.

Turism de natură… blondă!

joi,23 iulie, 2009

Peste 500.000 de euro, bani publici, a investit blonda de la Cotroceni, până acum, în promovarea turismului din România. Numai la Realitatea TV au ajuns 260.000 de euro, cea mai mare sumă de bani plătită vreodată pentru publicitate, de către ministerul Turismului.
Oricât de blond ai fi, poți totuși să realizezi că sunt bani aruncați pe fereastra… crizei. Mai mult sau mai puțin economice.
Că avem o țară frumoasă, știe tot românul. Încă din clasa a treia. Nu trebuie să urmărești pentru asta un spot publicitar de 40 de secunde. Că această frumusețe nu ține nici de foame, nici de confort, este conștient oricine. Aproape oricine. Că înainte de a vinde ceva, trebuie să ai și ce să pui în ambalajul frumos cosmetizat, este prea puțin important pentru Nuți. Cea care, în primăvară ne-a propus să resuscităm mârțoaga din grajd, să o înhămăm la căruța hodorogită din fundul curții și să pornim de nebuni prin țară. Desigur, sub fulminantul nume de turism de caravană. Nuți, cea care acum ne bagă pe gât un turism de imagine, frumos ambalat, dar lipsit de substanță. Blonda căriea pare a nu-i păsa prea mult de faptul că infrastructura, în general, și cea turistică în special, este la pământ. Și nu dă semne să se ridice prea curând. Infrastructura, nu dama. Ministresa care pare a nu băga de seamă lipsa de profesionalism a celor care prestează în domeniul turismului. Și care nu au nici o chemare să fie altfel.
Cucoana care parcă are orbul găinii atunci când vine vorba de calitatea serviciilor oferite, dar vede foarte bine să arunce cu bani publici într-o campanie născută… moartă.
Elena Udrea, pentru cei care încă mai aveau o nedumerire, lasă impresia că conduce ministerul turismului precum o sesiune de shopping la mall. Inutil şi păgubos, în egală măsură!

Când „prostănacul” promite curmarea „suferinţei”…

luni,20 iulie, 2009

Sunt prea mari jocurile politice. Şi prea aproape alegerile. Prin urmare, războiul ministrului Învăţământului cu universităţile private, în speţă cu „Spiru Haret”, trebuie să înceteze.
Cam aşa este percepută, din depărtare şi din apropiere la fel de bine, reacţia lui Mircea Geoană. Cel care, vrând parcă să ne convingă de faptul că porecla atribuită de Iliescu îi vine ca o mănuşă, a dat Androneascăi un ultimatum în privinţa cazului „Spiru Haret”. „Până marţi, Andronescu trebuie să găsească o soluţie ca studenţii Universităţii Spiru Haret să nu sufere”. Bieţii de ei… 300.000 de alegători, bătuţi pe muchie. Ar fi interesant de aflat câţi dintre acestea se află în structurile politice ale PSD-ului. Şi nu numai.
„În al doilea rând, dorim să se afle adevărul până la capăt cu privire la modul în care s-au organizat aceste operaţiuni, inclusiv modul în care, prin complicitate vinovată, miniştri ai Educaţiei, de la domnul Miclea la domnul Hârdău, la domnul Adomniţei, au tolerat creşterea acestui cancer”, a mai spus Geoană. În dulcele stil caracteristic al politicienilor români, acesta a uitat să îi includă pe listă şi pe miniştrii PSD-işti, la fel de „toleranţi” în ceea ce priveşte procesul de „creştere a acestui cancer”. Mai mult sau mai puţin „galopant”.
Populismul, prostia şi corupţia au făcut întotdeauna casă bună cu politica ultimilor 20 de ani. Iar alegerile bat la uşă. Prin urmare, securea războiului va fi înfiptă, curând, în scăfârlia celor care au îndrăznit să tulbure… „diplomele”. Şi „suferinţele” unora…

Dacă nu cade… pică!

vineri,17 iulie, 2009

“Spiru Haret” refuză să anuleze diplomele ilegale, reprezentanţii Universităţii susţinând că Ministerul Educaţiei nu este “autorizat” să anuleze diplomele emise. Pe de altă parte, ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu – ce încearcă, pentru prima dată de când deţine această funcţie, să facă un lucru bun pentru sistemul românesc de învăţământ- susţine că dacă universitatea nu se va conforma legii, Ministerul de resort o va acţiona în judecată.
La mijloc, între cele două tabere, se află absolvenţii, cei care au început să simtă pe propria piele efectele “războiului diplomelor”. La concursul de titularizare care tocmai s-a încheiat, deţinătorii de diplome “Spiru Haret” au fost scoşi din examen. Pur şi simplu nu au fost consideraţi “licenţiaţi”, asta chiar dacă 4, ori 5 ani din viaţa lor, au plătit din greu, la propriu ori la figurat nici măcar nu mai contează, pentru diploma cu pricina.
Desigur, pentru situaţia creată se pot căuta, şi găsi la fel de bine, “vinovaţi fără de vină”, începând cu sistemul de cacao pe care cu mândrie naţională îl proslăvim, şi continuând cu setea de înavuţire a unora ori dorinţa maladivă de “intelectualizare” rapidă şi “nedureroasă” a celor mai mulţi.
Dincolo de toate acestea, faptul că o universitate continuă să sfideze legea, că viitorii “intelectuali” încă mai cred în diplome de carton şi se înscriu în draci la controversata instituţie pe care cu generozitate o numim “de învăţământ”, spune multe despre statornicia, adânc înfiptă în conştiinţa colectivă, a unui atât de banal, şi totuşi distructiv, “dacă nu cade… pică”.

Diplomele de la Spiru Haret te lasă baltă când ţi-e lumea mai dragă

vineri,17 iulie, 2009

13 candidaţi la examenul de titularizare din judeţul Cluj, absolvenţi ID Spiru Haret, nu au fost lăsaţi să intre în examen deoarece nu aveau specializări acreditate, potrivit Ancăi Cristina Hodorogea, inspector şcolar general, Inspectoratul şcolar Judeţean Cluj.
În acest an s-au înscris pentru examenul de titularizare, desfăşurat în data de 15 iulie a.c., 3011 candidaţi, dintre care s-au prezentat la concurs 2363. Procentul de promovabilitate a fost de 86,14 la sută. Astăzi şi mâine se mai pot depune contestaţii, după care rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 21 iulie a.c..
Cele mai multe posturi libere în judeţul Cluj sunt la disciplinele educaţie fizică şi sport – 117 netitularizabile şi 18 titularizabile, educatoare – 301 netitularizabile şi 66 titularizabile la linia română şi învăţător linia română – 167 netitularizabile şi 30 titularizabile.
Potrivit inspectorului şcolar general, un număr mare de candidaţi s-a remarcat la biologie – 124, prezenţi 108, la educaţie fizică şi sport – 226, prezenţi 169, la geografie – 155, prezenţi 108, la limba şi literatura engleză – 204, prezenţi 168, la educatoare – 386, prezenţi 334 şi la psihopedagogie specială – 247, prezenţi 196.
Din cei 13 absolvenţi ID Spiru Haret care nu au intrat în examen, 5 erau la educaţie fizică, 1 la spaniolă iar alţi 7 la psihologie, sociologie, ştiinţe sociale.

Absolventă UTCN, premiată la Casa Albă

joi,16 iulie, 2009

La Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) a avut loc astăzi festivitatea de înmânare a diplomei de onoare unei absolvente ce a fost nominalizată recent între primii 100 de tineri cercetători din SUA. Rada Flavia Mihalcea, absolventă a Universității Tehnice din Cluj-Napoca, a fost nominalizată de președintele american, Barack Obama, între primii 100 de tineri cercetători din SUA care vor primi premiul “Presidential Early Career Awards for Scientists and Engineers”. Premiile vor fi acordate în cadrul unei ceremonii care va avea loc la Casa Albă. Potrivit biroului de presă al UTCN, câștigătorii au fost desemnați de nouă departamente și agenții federale din SUA ținându-se cont de rezultatele obținute în proiectele de cercetare. “Acești extraordinar de dotați tineri oameni de știință și ingineri reprezintă ceea ce este mai bun în țara noastră. Cu talentul, creativitatea și dedicarea lor, sunt convins că vor conduce domeniile lor spre noi descoperiri și că ne vor ajuta să utilizăm știința și tehnologia pentru ridicarea națiunii și a lumii noastre” a subliniat președintele Barack Obama. Premiile au fost instituite de președintele Bill Clinton în 1996, iar câștigătorii primesc o finanțare pentru o cercetare pe o perioadă până la 5 ani.
Rada Flavia Mihalcea a absolvit în 1997 Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Facultatea de Automatică și Calculatoare. Este Associate Professor la University of North Texas, Departamentul de Știința și Ingineria Calculatoarelor. De asemenea, este implicată în cercetarea procesării limbajelor naturale, învățarea mașinilor și recuperarea informațiilor.

Cei trei… de la răsărit

miercuri,15 iulie, 2009

Becali, EBA și Vadim Tudor. Ce combinație mai fericită putea să reprezinte România în Parlamentul European? Gigi Becali, „războinicul luminii” după cum îi place la nebunie să se proclame, a recunoscut sincer că în cei 51 de ani, bătuți sau nu pe muchie, nu a avut niciodată un serviciu. Faptul că a fost antrenor și psiholog la „Steaua” nu se pune. Prin urmare, omul trebuia să înceapă de undeva. Iar un salariu de 5.000 de euro lunar, timp de cinci ani, la care se mai adaugă diurne, sporuri, indemnizații etc. pare numa’ bun pentru un novice în arta câștigării chenzinei.
Elena Băsescu, zisă și EBA după numărul de la mașină, poate părea unora frumoasă iar altora de-a dreptul… „hilară”. Ori pur și simplu… norocoasă pentru că poartă un nume de familie cu rezonanță… prezidențială. Dincolo de toate acestea, îi va pune serios în încurcătură pe traducătorii angajați la Parlamentul European. Asta dacă nu se va adresa onoratului auditoriu în limba lui Shakespeare, la fel de bine precum o face și în cea autohtonă.
Ultimul, dar nu și cel de pe urmă, Vadim Tudor, căruia nu-i neagă nimeni capacitățile intelectuale dar le asociază frecvent cu cele rasiste și demențiale, a recunoscut sincer că nu va face mulți purici în Parlamentul European. Și asta nu pentru că are o „zgardă” pe măsură, ci pentru simplu fapt că se pregătește să devină… președintele României!
Becali, EBA și Vadim Tudor. Au ajuns europarlamentari prin votul celei o mână de oameni… români care au catadicsit să-și miște posterioarele spre urnele de vot, atunci când a fost cazul. Restul, ceilalți, cei mulți, s-au mulțumit să comenteze… de pe margine. Ceea ce le rămâne de făcut și în următorii… cinci ani! În rest, numa’ de bine.

Andrei Marga, rectorul UBB, crede că există erori grave în sistemul universitar românesc

marți,14 iulie, 2009

Rectorul Universității Babeș-Bolyai, Andrei Marga, consideră legitime măsurile ministrului Educației, Ecaterina Andronescu, privind oprirea admiterii la universitățile private „Spiru Haret” și „Petru Andrei”. Potrivit acestuia, în sistemul universitar românesc există „erori grave” și „confuzii culturale”. „Eroarea principală este supradimensionarea. O ţară cu ceva peste 20 de milioane de locuitori nu poate şi nu va putea susţine adecvat peste 90 de universităţi (câte sunt astăzi recunoscute de Parlament). Această eroare atrage, între altele, o corupţie endemică. În fapt, România are prea multe unităţi ce se botează pompos „universităţi” şi prea puţini studenţi”, a subliniat rectorul UBB. Dreptul de liberă iniţiativă în economie – interpretat abuziv în România ca libertate de a înfiinţa universităţi -, ideea că universitatea se reduce la organizarea unor cursuri pe care le poate susţine oricine conspectează nişte cărţi și, nu în ultimul rând, faptul că se invocă abuziv asigurarea de şanse de studii pentru cetăţeni, sunt printre cele mai importante confuzii culturale de care amintea Andrei Marga. „Personal, sunt de părere că problema nu este dacă învăţământul este public sau privat. Sunt şi instituţii publice care nu sunt „universităţi” în înţelesul propriu. Universităţile private ar trebui să fie mai bune, căci organizezi mult mai uşor o universitate performantă privată decât una de stat. La noi, din păcate, universităţile private se înţeleg pe sine ca unităţi comerciale”, a mai afirmat rectorul Andrei Marga, amintind că problema care se pune acuma este continuarea, cu consecvenţă, a unei abordări responsabile şi exigente, care oricum este… întârziată.

România, țară de genii!

marți,14 iulie, 2009

Peste 300.000 de studenți și filiale în fiecare cătun. Licențiați la… “distanță”! Recentul scandal de la Universitatea “Spiru Haret” scoate la iveală imperfecțiunile unui sistem haotic. Un sistem în care totul este de vânzare. Un sistem acceptat, tacit, de fiecare în parte, începând de la studenți în căutare de acte care să le ateste “genialitatea” și până la profesori avizi de putere, ca într-o afacere prost regizată.
Universitatea “Spiru Haret” funcționează în ilegalitate, potrivit ministresei învățământului. Instituția de învățământ, dacă nu e prea pompos spus, are programe de studii pentru care nu există nici autorizare de funcționare, dar nici acreditare. Totuși, nu funcționează în acest fel de ieri, de alaltăieri. Are peste 300.000 de studenți, adică două treimi din totalul studenților din România. Și filiale în fiecare cătun. Toate acestea se fac în timp, nu peste noapte.
Și atunci, de ce această reacție… întârziată? Poate fiindcă ne-am obișnuit să trăim în minciună? Să ne amăgim că dracu’ pare a fi mai dechis la culoare decât este ? Ori pentru simplu fapt că, de ani buni încoace, în țara asta se pune preț mai mare pe cantitate decât pe calitate? Pe aparențe decât pe crunta realitate? Pe ce se vrea a fi, decât pe ceea ce este?