Archive for 29 mai, 2009

“Pipițele” lui Crin

vineri,29 mai, 2009

Aflat în campanie electorală la Târgu Mureș, Crin Antonescu, președintele PNL, s-a gândit că e de bun gust să se ia de femeile politice ale momentului. “România a făcut vedete din toate pipițele”, a tunat și fulgerat acesta, cu referire directă la cele două Elene ale neamului românesc: Elena Udrea și Elena Băsescu. Că Elena Băsescu și politica sunt totalmente opuse, și la un moment dat una din ele o ia la stânga, o știe toată lumea. Că Elena Udrea se aseamănă oarecum cu turismul românesc, nici una nici celălalt nereușind să se impună pe piață, este deasemenea de notorietate. Dar de aici și până la a jigni colegele de suferință estea oarece drum… cavaleresc de urmat. Iar Crin Antonescu poate că nu e cea mai bună persoană în măsură să arunce cu… bolovani. Nici măcar în… “pipițe”. “Academic” vorbind…

1 Iunie, la Cluj-Napoca

vineri,29 mai, 2009

Vor să intre în Cartea Recordurilor cu cel mai lung concert live susținut de o trupă de copii

Fundația Română pentru Copii, Comunitate și Familie (FRCCF) și EXIMTUR organizează duminică, 31 mai a.c., în Parcul Mare din Cluj-Napoca, un eveniment demn de Cartea Recordurilor: cel mai lung concert live susținut de o trupă de copii. “EXIMTUR acordă o atenție deosebită activităților menite să contribuie la îmbunătățirea calității vieții tutror copiilor, dar în special a celor defavorizați, din comunitățile din zonele în care activează cu agenții proprii. În acest sens, ne face plăcere să sprijinim proiectul Joonior Park al Fundației Române pentru Copii, Comunitate și Familie prin care se dorește sărbătorirea Zilei Internaționale a Copilului. Pe tot parcursul zilei de duminică, copiii se pot bucura de numeroase jocuri și concursuri: face-painting, alergare în saci, concurs de hidrobiciclete, desene pe asfalt, concurs de mâncat prăjituri și coafuri trăznite” a declarat Lucia Morariu, director general EXIMTUR.
Activitățile se vor desfășura între orele 9 și 21, în paralel cu concertul de 12 ore!

Expo Lego la Palatul Copiilor

Brickenburg Cluj organizează la Palatul Copiilor, în perioada 1-3 iunie a.c., Lego Trains Expo. Expoziția va fi deschisă între orele 12 și 20, iar participanții pot dona o piesă lego pentru copiii de la Centrul de zi Prison Fellowship România.

UBB nu vrea să renunțe la profesorii pensionari

vineri,29 mai, 2009

Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) a gândit o serie de măsuri pentru personalul didactic pensionat, având în vedere constrângerile financiare, suplimentate de criza 2008-2010. Acestea se referă la prelungirea perioadei active (cu amânarea pensionării) cât mai mult posibil şi cât timp sunt resurse financiare în facultatea respectivă şi nu se afectează întinerirea catedrelor; acordarea calităţii de „profesor consultant”, în funcţie de resursele financiare ale facultăţii respective şi de reglementările în vigoare; continuarea conducerii de doctorat, cu preluarea de noi doctoranzi, până la 70 de ani, şi remunerarea în funcţie de această activitate. Tot pentru folosirea și sprijinirea personalului didactic pensionat, conducerea UBB are în vedere organizarea de reuniuni ştiinţifice, profesionale, de mare pondere intelectuală şi internaţională având ca iniţiatori profesori pensionaţi, cu avantajele aferente în sistemul european; includerea personalului pensionat în granturile de cercetare ştiinţifică, în cadrul reglementărilor în vigoare; includerea personalului pensionat în programele de cercetare ştiinţifică finanţate, contractate de catedre cu companii şi bănci din economia privată; premierea, din resurse extrabugetare, de către Universitatea Babeş-Bolyai, a personalului pensionat care are contribuţii recunoscute la dezvoltarea ştiinţei, tehnologiei, culturii; preluarea de ore de predare (la bachelor, master, doctorat) cu prioritate, asigurarea remunerării pentru activitatea prestată; asigurarea de birou şi condiţii de lucru, în funcţie de posibilităţile facultăţii; reactivarea, de către Prorectoratul cercetării ştiinţifice şi Prorectoratul resurselor umane a asociaţiilor profesionale şi crearea de forme de comunitate profesională adecvate. Reglementarea folosirii și sprjinirii personalului pensionat va fi supusă aprobării Senatului UBB în luna septembrie 2009.